gedave

10 motive să alegi jucării educative pentru puiul tău

Orice părinte își dorește ce e mai bun pentru puiul său. Prin urmare, dezvoltarea și educația copilului sunt prioritare, încă de la vârstă fragedă. Spre deosebire de adulți, care au la dispoziție mai multe modalități de asimilare a informației, copiii învață în principal prin joc. De aceea, este important să aibă jucării numeroase și diverse. Chiar dacă orice jucărie poate ajuta la dezvoltarea anumitor abilități, cele mai indicate sunt cele educaționale. 

Copilul are nevoie să-și dezvolte capacitățile motorii, de comunicare, de observare, abilitățile logice și imaginația. Jucăriile pe care le folosește au un impact pe termen lung asupra dezvoltării sale, așa că acestea trebuie să fie special realizate pentru a stimula învățarea. Descoperă, în continuare, care sunt motivele pentru care merită să alegi jucării educative. 

1.Cresc inteligența

Jucăriile educative stimulează capacitatea de a rezolva probleme logice, astfel că juniorul își dezvoltă IQ-ul. La acest rezultat contribuie și modul în care copilul interacționează cu obiectul. Jucăriile educative pentru copii de la Jucării Online încurajează descoperirea și realizarea de relații logice.

2. Încurajează dezvoltarea memoriei

Memoria de scurtă/de lungă durată este importantă pentru deprinderea multor abilități și pentru dezvoltarea celorlalte capacități cognitive. Multe jucării educative ajută la îmbunătățirea memoriei, în special, a celei vizuale.

3. Sunt distractive

Jucăriile educative au un design adecvat vârstei pentru care sunt destinate și încurajează jocul. Copiii se simt bine și, în același timp, învață lucruri noi și se dezvoltă.

4. Dezvoltă simțurile și abilitățile motorii

Jocul cu obiecte dezvoltă oricum simțurile și abilitățile motorii, dar jucăriile educative sprijină acest proces. Ele sunt special realizate pentru a îmbunătăți coordonarea și abilitățile motorii. Cuburile și puzzle-urile sunt cele mai populare jucării utilizate în acest sens.

5. Ajută la învățarea rezolvării unor probleme

Cele mai citite articole

Jucăriile educaționale provoacă mintea în găsirea soluțiilor pentru probleme diverse. Seturile de construit sau cuburile sprijină învățarea de tip încercare și greșeală. Astfel, copilul găsește problemele și adaptează soluțiile în funcție de acestea.

6. Încurajează creativitatea

Folosirea tehnologiei de la vârste fragede are ca efect scăderea creativității. Jucăriile educaționale stimulează imaginația și gândirea creativă. Jucăriile care se bazează pe crearea de lucruri și interacțiuni sunt cele mai utile în acest sens.  

7. Îmbunătățesc serios concentrarea

Copiii își pierd repede concentrarea, mai ales, dacă activitățile nu sunt destul de distractive. Jucăriile educaționale transformă învățatul și obținerea de informații noi într-o sursă de senzații plăcute. Cu ajutorul lor, matematica sau limbile străine nu mai reprezintă o corvoadă.

8. Ajută la dezvoltarea emoțională și socială

Deseori, trecem cu vederea importanța socială și emoțională a jocului. Jucăriile educaționale permit copiilor să colaboreze, să comunice și să gestioneze emoțiile personale și ale celorlalți. Jucăriile educaționale implică, deseori, împărțirea, așteptarea rândului și schimbul de idei, aspecte cu rol important în dezvoltarea socială. 

9. Dezvoltă limbajul

Când te joci cu puștiul, de cele mai multe ori, îi explici, îi descrii și îi arăți. Aceste activități îl ajută să învețe noi cuvinte și structuri gramaticale. La rândul său, cel mic vorbește când se joacă, chiar și când este singur. Dialogul cu toți ceilalți, cu sine sau cu jucăriile îl ajută să exerseze limbajul, ceea ce contribuie la dezvoltarea acestuia. 

10.  Creează interes în domenii noi

Unele jucării educative contribuie la apariția interesului într-un anumit domeniu. De exemplu, un microscop de jucărie poate trezi interesul celui mic pentru natură. Un set de construcție îl poate face foarte curios să afle mai mult despre cum se ridică o clădire în realitate. Copilul va învăța din pasiune lucruri noi, iar acest aspect contribuie mult la dezvoltarea sa.

Jucăriile educative sunt foarte importante pentru dezvoltarea copilului, după cum demonstrează și cele 10 motive de mai sus. Alege jucării educative de calitate pentru ca puiul tău să se dezvolte armonios.

Cele mai citite articole

Articolul Anterior

5 motive sa alegi bijuteriile cu perle

Articolul Urmator

Cum amenajezi o cameră de dimensiuni mici fără să o aglomerezi

Cele mai populare