gedave

5 jucării Montessori potrivite pentru copii

5 jucării Montessori potrivite pentru copii

Jucăriile Montessori sunt preferate de mulți copii și părinți. Cei mici le adoră pentru că sunt distractive și le permit să-și folosească imaginația și creativitatea. Părinților le plac pentru că au un design simplu și realist, îi ajută pe copii să-și dezvolte diverse abilități și pot fi folosite un timp îndelungat.[1] Dacă și tu ești interesată de acest tip de jucării și te întrebi ce ar trebui să-i oferi micuțului, continuă să citești. Ți-am pregătit o listă cu câteva jucării Montessori potrivite pentru mai multe categorii de vârstă și pe care și copilul tău le va adora.

  • Cuburi din lemn 

Dacă vrei să-i dăruiești celui mic ceva ce va putea folosi ani în șir și cu care se va putea juca singur sau cu alți copii,  oferă-i o jucărie de tip Montessori. Cel mai bun exemplu în acest sens îl reprezintă cuburile din lemn. 

Simple sau colorate, acestea sunt îndrăgite de copii mici și mari și sunt perfecte dacă micuțului tău îi place să construiască. Sunt ușor de folosit și, pe lângă construirea a diverse obiecte, mai pot fi utilizate pentru a-l ajuta pe cel mic să învețe despre forme sau culori și pot fi incluse și în alte jocuri educative. 

Pe lângă faptul că sunt distractive și pot fi folosite pentru diverse activități, aceste cuburi din lemn mai au un avantaj: sunt rezistente. Oricât de des și de tare le-ar arunca micuțul tău, nu se vor sparge și sunt ușor de curățat. De asemenea, sunt una dintre acele jucării ce tind să crească odată cu copilul.

  • Jocuri de sortat 

Un alt tip clasic de jucării, acestea îi ajută pe copiii să-și dezvolte abilitățile motorii, îndemânarea și abilitățile de rezolvare a problemelor, pentru a enumera doar câteva dintre beneficiile lor. De asemenea, îl voi oferi celui mic ocazia de a învăța să recunoască forme, culori, numere într-un mod simplu și distractiv. 

Cele mai citite articole

Pentru copiii mai mici, alege jocuri cu piese mai mari, mai ușor de apucat și de mânuit. Pe măsură ce cresc, poți alege jocuri mai complexe, cu piese mai numeroase, mai mici și cu forme diferite sau culori mai diferite. 

  • Puzzle din lemn 

Unul dintre cele mai cunoscute și apreciate jucării de tip Montessori este, cu siguranță, puzzleul din lemn. Este o jucărie educativă și distractivă în același timp și există o mulțime de opțiuni din care poți alege, în funcție de vârsta și de abilitățile copilului. Poți opta pentru un puzzle clasic, cu mai multe sau doar câteva piese, mai mari sau mici, sau un puzzle încastru.

  • Instrumente muzicale 

Instrumentele muzicale de tip Montessori se diferențiază de alte jucării de acest gen de pe piață printr-un lucru foarte simplu: nu vor scoate diverse sunete sau vor cânta singure și nici nu sunt dotate cu lumini strălucitoare. Îi vor permite însă copilului tău să-și creeze propriile melodii, să învețe despre ritm și, în funcție de tipul de instrument ales, să-și dezvolte și alte abilități importante cum ar fi, de exemplu, dexteritatea sau coordonarea mână-ochi. 

  • Plastilină 

Copiii adoră să se joace cu plastilină. Pot petrece zeci de minute modelând-o pentru a scoate la iveală diverse forme și le oferă ocazia de a-și exersa abilitățile motorii și de a-și dezvolta imaginația. Oferă-i copilului tău câteva bucăți de plastilină de culori diferite și vei rămâne uimită de câtă creativitate va da dovadă în folosirea acesteia. În plus, reprezintă încă un instrument cu ajutorul căruia cel mic poate învăța despre culori. 

Jucăriile de tip Montessori sunt foarte apreciate. În ciuda simplității lor, copiii le consideră foarte distractive și îi încurajează să construiască, să interacționeze, să învețe și să-ți dezvolte diverse abilități. Data viitoare când vrei să-i oferi copilului tău o jucărie, alege una dintre cele menționate mai sus. Cu siguranță va deveni una dintre preferatele sale. 

Bibliografie: 

  1. Crider, Catherine. “Montessori Toys for All Ages.” Healthline, Healthline Media, 31 Jan. 2021, www.healthline.com/health/parenting/montessori-toys. Accessed 7 Dec. 2022.

Cele mai citite articole

Articolul Anterior

Cum ne ferim de razele UV pe timp de iarnă?

Articolul Urmator

Cum te scapă asigurarea medicală pentru călătorie de cheltuieli nedorite?

Cele mai populare