Ce trebuie să știi când deschizi o firmă cu un asociat

Dacă ai o idee care crezi că s-ar concretiza într-o afacere de succes, dar îți lipsește experiența de antreprenor, suntem aici să îți dăm o mână de ajutor. În rândurile ce urmează îți vom explica tot ce trebuie să știi în cazul în care decizi că cel mai bun pas pe care îl poți face este să îți găsești un asociat. Aceasta poate fi cea mai bună decizie atunci când nu ai suficienți bani pentru a pune singur pe picioare propria afacere, dar și cea mai bună alegere din poziția unei persoane care încă are nedumeriri despre domeniul de business. Iată ce trebuie să știi.

Cum te va ajuta statutul de asociat?

Avantajele deschiderii unei afaceri alături de un antreprenor care a testat deja multe idei de business începe cu, probabil, cea mai mare problemă a ta – lipsa fondurilor. Omul de afaceri cu care se presupune că vei porni la drum are suficientă experiență cât să nu permită ideii tale să se piardă în birocrația aferentă sistemului, dar nici să nu piardă pași importanți din cauza lipsei fondurilor. Concret, cheltuielile se vor împărți la doi. Deschiderea firmei, închirierea unui spațiu pentru birou sau desfășurarea activității propriu-zise, susținerea primelor luni de activitate, când, se presupune, vei câștiga mai puțin, toate acestea vor deveni mai ușor de suportat atunci când ai un asociat alături, mai ales când vorbim de unul cu experiență.

Totodată, asociatul tău va lucra cot la cot cu tine pentru găsirea celei mai performante echipe de oameni care vor lucra constant pentru împlinirea visului vostru în afaceri. Cunoștințele fiecăruia dintre voi, cumulate, vor aduce un aport inestimabil companiei, iar ideile bune nu vor înceta să apară pe parcurs.

Nu în ultimul rând, vei putea depăși mai ușor momentele de criză. Atunci când banii nu vor fi suficienți sau când se vor ivi tot felul de probleme absolut normale la început de drum, atât tu, cât și asociatul tău, veți forma un tot mult mai puternic și mai greu de învins. Până la urmă, unde-s mulți, puterea crește!

La ce trebuie să fii atent

Cele mai citite articole

Ca în oricare altă situație, deschiderea unui business alături de un asociat presupune și câteva dezavantaje. Există riscul ca deciziile importante să fie mai greu luate atunci când trebuie să te consulți în permanență cu cealaltă parte a firmei. Suntem diferiți, iar acesta poate reprezenta, deopotrivă, și un avantaj, dar și un dezavantaj. Viziunile diferite asupra anumitor aspecte s-ar putea să vă înfrâneze evoluția, care altfel ar fi mult mai rapidă.

Tot la capitolul dezavantaje am putea trece și faptul că nu doar cheltuielile se vor împărți la doi, ci și câștigurile. În funcție de profitul companiei, pe parcurs se pot ivi tot felul de ocazii care să te pună în situații frustrante, tocmai pentru că munca ta e posibil să nu fie remunerată la așteptările pe care le aveai la început.

Peste ce pași nu trebuie să sari

Pentru a evita situațiile conflictuale, îți recomandăm ca, de la bun început, să negociați condițiile colaborării până la ultimul detaliu. Dacă tu ai venit cu ideea, iar asociatul cu banii, e posibil ca acesta să aibă pretenții financiare mai mari, însă e bine să îți amintești mereu că fără finanțarea acestuia, ideea ta ar fi rămas alături de celelalte care nu au reușit să prindă viață până acum. Cu toată bunăvoința, toate propunerile cu care sunteți de acord trebuie trecute într-un contract, ca mai târziu să nu existe nicio discuție în contradictoriu legată de bani.

În plus, nu uita că poți acorda încredere unei persoane, mai ales când vine vorba de afaceri, după o perioadă de acomodare.

Apelează la o platformă de verificare firme internaționale online și află istoricul persoanei căreia vrei să îi încredințezi jumătate din afacerea în care crezi atât de mult.

Cele mai citite articole

Gedave

Articol mai vechi

Ce avantaje ai dacă lucrezi cu un studio de videochat profesionist?

Urmatorul articol

Episodul 1 din Povestea Noastra (Bizim Hikaye)

Lasa un comentariu

Comentariul trebuie sa contina minim 30 de cuvinte pentru a fi publicat!

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *