Cele mai amuzante cadouri pentru copii

Vremea copilăriei este, poate, cea mai frumoasă din viața unui om. Pe parcursul existenței, este puțin probabil să mai putem egala acele momente în care cineva avea în permanență grijă de noi, ne îngrijea, ne asculta și, mai ales, ne umplea de bunătăți, noutăți și surprize.  

Știm că sunt destul de rare situațiile în care cadourile nu sunt interesante pentru copii, aceștia având tendința naturală de a se juca în orice moment, cu oricine sau cu orice obiect pe care pun mâna. Dar dacă ne dorim să le facem o surpriză amuzantă, care ar fi cadoul potrivit? Mai jos puteți descoperi câteva propuneri în acest sens.

Tractorașe

Este cunoscut faptul că tractorașele sunt distractive pentru copii, mai cu seamă dacă au împlinit vârsta de 3 ani. Aceste jucării pot fi utilizate într-o varietate mare de jocuri și activități: pot transporta jucării, obiecte mai grele sau chiar alți copii, ori pot fi folosite pentru întreceri – de urcare pe deal, de exemplu.

Partea frumoasă este că există un tractoraș pentru fiecare copilaș: scaunul și pedalele pot fi reglate, greutatea maximă suportată este de 25 Kg pentru tractor, respectiv 10 Kg pentru remorcă și beneficiază de un design extraordinar și materiale de calitate care imită foarte bine acest utilaj agricol. Tractorașele cu pedale sunt un mod foarte amuzant de petrecere a timpului liber și de consumare a energiei împreună cu prietenii.

Tractorașele electrice sunt cea mai amuzantă distracție de care un copil experimentat poate avea parte:

  • sunt dotate cu motoare electrice;
  • pot transporta 2 copii de până la 60 Kg greutate totală;
  • pot tracta o remorcă încărcată cu maxim 30 Kg, care funcționează cu două trepte de viteză plus marșarier (viteză maximă 7 Km/h);
  • au caroserie închisă la bază care protejează copii de firele electrice și componentele interne de praf și noroi,

Trambuline

Activitatea fizică pe care o presupune săritul în trambulină este un mare câștig din multe puncte de vedere: este o distracție continuă datorită căderilor, revenirilor și salturilor efectuate, este un efort fizic constant și consistent. Astfel, 10 minute de sărit la trambulină sunt mai eficiente decât 30 de minute de alergare, care induc o funcționare excelentă a sistemului cardiovascular, respirator și a mușchilor. Certele beneficii pentru sănătate și dezvoltarea armonioasă a organismului sunt completate de îmbunătățirea echilibrului, a reflexelor, de tonifierea musculară, precum și de menținerea unei greutăți optime.

ATV sau mașinuță? Electrică sau cu pedale?

ATV-urile cu pedale sunt realizate din material plastic de calitate și pot suporta greutăți de până la 35 Kg, fiind o excelentă variantă de distracție împreună cu prietenii, mai ales pentru copiii aflați la prima experiență de acest gen.

ATV-urile electrice sunt pentru copiii ceva mai mari – minim 6 ani – și care au oarece experiență în a conduce vehicule. Sunt prevăzute cu motoare electrice puternice, prin intermediul cărora pot dezvolta o viteză de maxim 10 Km/h în două trepte și cu roți de calitate și suspensii care permit urcarea de pante cu grad de înclinare de până la 17%.

Pentru cei foarte, foarte mici mașinuțele de împins și cele cu pedale sunt varianta ideală de distracție și de plimbare împreună cu părinții. Unele dintre mașinile cu pedale pot fi utilizate de copiii cu vârste cuprinse între 4 și 12 ani, cu greutate maximă de 50 de Kg și, datorită construcției foarte robuste și a materialelor de calitate, permit atingerea unor viteze apreciabile și manevrabilitate excelentă.

Karturi

Pentru copiii experimentați și pasionați de pilotarea vehiculelor, karturile sunt, probabil, cele mai dorite jucării, deoarece beneficiază de:

  • excelentă manevrabilitate;
  • posibilitatea atingerii unor viteze mari – echipate cu motor electric, unele karturi pot atinge până la 16 Km/h;
  • confort sporit.

Există și  modele prevăzute cu 2 locuri sau chiar 4 locuri și, datorită construcției solide și a sistemului de pedalare confortabil, permit o plimbare împreună cu prietenii pe aproape orice configurație de teren.

Jucăriile care imită distracțiile celor mari sunt, probabil, cele mai amuzante cadouri pe care un copil le poate primi: sunt mari, confortabile, capabile de viteze apreciabile și acces în cele mai năstrușnice locuri. 

Gedave

Articol mai vechi

Infografic – Importanța lămpilor UV în asigurarea sănătății

Urmatorul articol

Masa la iarbă verde: 4 ponturi pentru gătitul în aer liber

Lasa un comentariu

Comentariul trebuie sa contina minim 30 de cuvinte pentru a fi publicat!

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *