9 lucruri amuzante despre instalațiile sanitare

Repararea instalațiilor sanitare reprezintă o muncă serioasă, dar asta nu înseamnă că nu există și lucruri distractive sau inedite care fac parte din această industrie. De aceea, ne-am propus să vă prezentăm câteva lucruri pe care s-ar putea să nu le știți despre instalațiile sanitare și profesia de instalator.

1. Albert Einstein a fost un celebru fizician și una dintre cele mai importante personalități ale lumii, dar a fost, de asemenea, membru de onoare al Uniunii Instalatorilor. Mai exact, după ce conducerea acestei asociații l-a auzit spunând în cadrul unei declarații că, dacă ar putea să-și trăiască viața așa cum și-ar dori, ar vrea să devină instalator, aceștia i-au acordat fizicianului calitatea de membru simbolic al Uniunii Instalatorilor.

2. Dumneavoastră cum așezați sulul de hârtie igienică pe suportul din baie? Știați că 3 din 4 persoane optează pentru a așeza sulul de hârtie igienică astfel încât hârtia să fie trasă din partea din față și nu din spatele sulului?  Credeți sau nu, 100.000 de dolari au fost cheltuiți odată pentru un studiu pentru a afla preferințele oamenilor în ceea ce privește agățarea hârtiei igienice la baie.

3. Un alt studiu a descoperit că în SUA, în a doua zi după Super Bowl (cel mai important eveniment sportiv, urmărit la tv de peste 100 de milioane de spectatori), foarte mulți americani au nevoie de un instalator. Nu este surprinzător având în vedere că, în fiecare locuință, apa la toaletă este trasă de mai multe ori la pauza meciului decât în ​​orice altă perioadă a anului.

4. Puteți ghici cine sunt cei mai renumiți instalatori din lume? Răspunsul ar putea să vă surprindă. Apărând în peste 200 de jocuri video, Mario și Luigi au fost cei mai cunoscuți instalatori începând din anul 1985 și până astăzi.

5. Care sunt cele mai frecvente obiecte aruncate în toaletă? Jucăriile pentru copii sunt încă obiectele cele mai populare care pot înfunda o toaletă, iar smartphone-urile se află pe locul 2 în acest top inedit. Telefoanele care cad din buzunare în vasul de toaletă, respectiv cele lăsate greșit prin baie sunt principalele motive care fac ca telefoanele mobile să ajungă în toaletă.

6. În timpul războiului din Vietnam, scurgerile de informații erau frecvente. Președintele Richard Nixon a creat o unitate de investigații speciale de la Casa Albă pentru a înlătura aceste scurgeri. Membrii grupului, care erau ascunși în natură, au fost porecliți „Instalatorii”.

7. V-ați întrebat vreodată de unde vine denumirea de „budă”? Nu, nu are legătură cu orașul Budapesta. În Transilvania, în secolul al XVIII-lea, administrația imperială a introdus toaleta (sub denumirea de budă). Termenul german „bude” se referea la o cămăruţă mică, care nu exista până atunci. Erau puțin izolate, dar obligatorii, la distanţă de locuinţă, într-o zonă cu posibilităţi de deversare.

Un alt lucru inedit este că în SUA, toaleta mai este denumită „John” sau „Cousin John” (vărul Ion). Asta de la numele lui John Harrington, cel care a inventat prima toaletă cu autospălare din lume, în 1596. 

8. Este posibil să nu-ți pierzi întreaga viață în baie, dar, conform studiilor, un om își petrece cel puțin 3 ani din viață în această încăpere.

9. Dacă ar fi să testați apa din sistemele de canalizare, cel mai probabil ați descoperi o cantitate mare de medicamente. Acest lucru se datorează faptului că 90% dintre toate medicamentele, inclusiv analgezicele, sunt eliminate prin urină.

Gedave

Articol mai vechi

Buchete de flori care să rezistă pentru o nuntă de vară

Urmatorul articol

Aspiratoarele de mașină – modele la prețuri accesibile

Lasa un comentariu

Comentariul trebuie sa contina minim 30 de cuvinte pentru a fi publicat!

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *