gedave

Criterii de care să ții cont când alegi ramele pentru ochelarii de vedere

Să înveți cum să-ți alegi ramele pentru ochelari perfecte s-ar putea să nu ți se pară o misiune simplă, însă, cu ajutorul unor criterii de care poți să ții cont, vei privi lucrurile altfel, reușind să faci cea mai bună alegere pentru tine.

Care sunt lucrurile de care poți să ții cont atunci când vine vorba de alegerea ramelor pentru ochelari, află mai jos:

Identifică ce formă a feței ai

Atunci când trebuie să-ți alegi rame pentru ochelari, primul pas pe care trebuie să-l faci este să stabilești ce formă a feței ai. Ținând cont de acest lucru, vei reuși să alegi ramele perfecte, în armonie cu aceasta.

Așadar, pentru a identifica ce formă a feței ai poți încerca un truc simplu, și anume să te apropii de o oglindă și, cu ajutorul unei crete sau a unui creion, trasează-ți conturul feței.

Dacă fața ta este ovală, atunci trebuie să știi că ți se potrivesc orice fel de rame. În cazul persoanelor a căror față are forma A, ramele rotunde vor fi o alegere inspirată. La fel și pentru cele care au fața pătrată.

Alege ramele în funcție de culoarea pielii tale

Cele mai citite articole

Un alt criteriu de care poți să ții cont când vine vorba de alegerea ramelor pentru ochelari este culoarea pielii. Mai exact, dacă nuanța pielii tale este rece, atunci trebuie să optezi pentru rame negre, gri sau albastru. În cazul în care pielea ta are tonuri calde, ți se potrivesc rame de ochelari aurii sau roșii. De asemenea, în cazul în care curajul nu-ți lipsește, poți opta și pentru rame în tonuri vibrante, care te vor ajuta să-ți pui în valoare trăsăturile fizice.  

Ia în considerare și stilul de viață

Fiecare persoană își petrece zilele în mod diferit, fapt pentru care alegerea ramelor pentru ochelari perfecte ar trebui să fie făcută și ținând cont de stilul de viață. Dacă ești atlet sau ai un serviciu care te solicită, atunci ai nevoie de niște rame solide, care să rămână pe loc. În caz contrar, poți alege rame elegante, sub diferite forme, astfel încât să-ți pună în valoare trăsăturile.

De asemenea, un alt lucru pe care nu ar trebui să-l neglijezi este puntea nazală. Alege ramele care se încadrează perfect pentru a te asigura că ochelarii vor rămâne într-o poziție stabilă.

Ține cont de personalitate

Nu în ultimul rând, ramele pentru ochelari ar trebui să fie privite ca pe un accesoriu care ar putea să-ți reflecte personalitatea sau stilul. Astfel, dacă nu-ți place să ieși din anonimat, poți opta pentru rame clasice, simple. În caz contrar, cele în culori puternice ori care au forme extravagante ar putea să fie preferatele tale, mai ales că ar putea să-ți confere un plus de încredere.

Pentru a nu da greș când vine vorba de alegerea ramelor pentru ochelari perfecte, îți recomandăm să ceri sfatul unui specialist care poate să vină în sprijinul tău cu sfaturi prețioase, astfel încât să faci o alegere excelentă pentru tine.

Cele mai citite articole

Articolul Anterior

3 lucruri de verificat, înainte de cumpăra o combină frigorifică

Articolul Urmator

Ce achiziții poți face folosind un credit de nevoi personale

Cele mai populare