Modele de calendare personalizate cu care poți să atragi simpatia clienților tăi

Calendarele personalizate de la Activ Document sunt unele dintre cele mai populare obiecte, care pot fi oferite drept cadou. Toată lumea are nevoie de astfel de lucruri, pentru a ști cum să-și planifice timpul. Companiile care își doresc să afle, însă care sunt modelele interesante, pe care le pot oferi clienților în dar pot descoperi în rândurile de mai jos câteva sugestii interesante, care aduc întotdeauna zâmbetul pe buze celor care le folosesc.

Calendare personalizate cu logo-ul firmei

O primă opțiune în materie de calendare personalizate este reprezentată de modelele cu logo-uri. De exemplu, la Activ Document pot fi realizate calendare interesante și elegante, care să aibă printat logo-ul companiei cărora urmează să fie oferite. Cu siguranță astfel de cadouri ar aduce zâmbetul pe buze managerilor din marile corporații.

Calendare cu animale de companie

Pisicile și câinii sunt cele mai populare animale de companie și reușesc întotdeauna să îi binedispună pe cei care le văd. De aceea, calendarele pot fi personalizate cu imagini haioase și amuzante. Folosite în cadre oficiale și formale, așa cum sunt, de exemplu birourile, astfel de obiecte aduc un plus de veselie oamenilor care lucrează aici.

Calendare colorate

O altă categorie de calendare, pe care o pot alege persoanele care vor să ofere în dar managerilor de companii este reprezentată de modelele viu colorate. Cu nuanțe vesele, primitoare și extrem de interesant combinate, calendarele devin inclusiv obiecte cu ajutorul cărora orice spațiu poate capătă un aspect mai deosebit.

Alegerea calendarelor de la Activ Document în funcție de dimensiune

Un element esențial, de care e bine că oamenii să țină cont, înainte de a alege modelele potrivite de calendare este referitor la dimensiunea potrivită. De exemplu, există calendare de birou, care măsoară 10 x 21 de centimetri, dar și calendare în format A5, A4 sau A3, cele mai mari fiind de 29,7 x 42 de centimetri.

Calendarele pot fi comandate online

Calendarele pot fi comandate extrem de ușor online. Este suficient că oamenii să aleagă dimensiunile pe care și le doresc, dar și numărul de bucăți. Ulterior, aceste produse sunt livrate în doar câteva zile, putând apoi să fie folosite cu încredere pe întreaga perioada a anului.

Când este recomandat să se comande calendare?

De preferat este că persoanele care vor să ofere calendare personalizate în dar să le comande încă de la sfârșitul anului pentru următorul an. Astfel, obiectele vor putea fi folosite din ianuarie și până în decembrie. Cât despre sărbătorile mari, ele pot fi marcate în roșu, pentru a fi observate cât mai ușor.

Oricine își poate personaliza calendarele în funcție de preferințele personale, dar și în funcție de persoanele cărora le oferă. Practice, diverse că modele și dimensiuni, aceste obiecte sunt utile și sunt folosite în permanentă. Oamenii pot inclusiv să încercuiasca zilele în care trebuie să facă anumite lucruri, iar astfel nu vor mai uită, iar imediat ce trece o luna, pot rupe pagină respectivă.

Gedave

Articol mai vechi

Întrebări puse șoferilor amatori în prag de iarnă

Urmatorul articol

Top 5 profesii bine plătite fără studii superioare

Lasa un comentariu

Comentariul trebuie sa contina minim 30 de cuvinte pentru a fi publicat!

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *